Gladiatorii

Pentru tînărul comunist Arthur Koestler, problema revoluţiei a însemnat întotdeauna o provocare; nenumărate din cărţile sale, memorialistice şi de ficţiune deopotrivă, au încercat să răspundă îndoielilor grave născute din propriul său militantism revoluţionar.
Cu Gladiatorii însă, primul dintre romanele dedicate acestui subiect, Koestler amînă parcă să atace frontal epoca în care a trăit, alegîndu-şi-l drept erou pe Spartacus.
Răscoala sclavilor conduşi de carismaticul gladiator, care a zguduit din temelii Imperiul Roman în secolul I înainte de Cristos, este însă prilejul unor acute întrebări privitoare la destinul revoluţionarului. Sfîşiat între elanul pur al începutului şi necesitatea de a organiza fericirea supuşilor într-o societate egalitară, Spartacus se află prins în perpetua contradicţie dintre scop şi mijloace, răspunzătoare în final de însuşi eşecul mişcării.
Iar din magma acestei minuţioase reconstituiri istorice, îmbibate de atmosfera crepusculară de la sfîrşitul republicii şi de dispoziţia mesianică a plebei, se înalţă o melancolică filozofie a istoriei, potrivit căreia politica e incapabilă să răspundă nevoilor adînci ale omului.